Viața în Viscri: cum supraviețuiește un sat protejat între tradiție și reguli stricte

Viscri a fost creat de comunitatea locală?

Într-o arie protejată, moștenirea culturală nu poate fi desprinsă de viața celor care o locuiesc, de dinamica economică locală, de infrastructura existentă și de transformările aduse de fluxul de turiști. Satele precum Viscri ilustrează perfect această complexitate, deoarece importanța lor nu se rezumă la clădirile individuale, ci cuprinde întregul ansamblu rural, peisajul înconjurător și legăturile sociale care mențin comunitatea vie.

Dialogul cu Cristian Radu, viceprimarul comunei Bunești, explorează modul în care această valoare unică poate fi gestionată prin reglementări urbanistice adecvate, investiții compatibile cu spiritul locului, colaborare între instituții și mecanisme locale de participare civică.

Conversia mută discuția despre patrimoniu din sfera abstractă în domeniul concret al arhitecturii și administrației publice: cine ia deciziile finale, ce tipuri de construcții sunt permise, cum se controlează presiunea economică și în ce condiții protecția rămâne compatibilă cu ritmul zilnic al locuitorilor.

De la obiectul de patrimoniu la teritoriul viu Cum se gestionează un sit UNESCO unde valoarea reside în întregul intravilan? Cum se poate modifica perspectiva de la simplul obiect de patrimoniu spre un peisaj cultural protejat și integrat corect în realitate? În anul 2020, am intrat pentru prima dată în administrația publică, fiind ales consilier local, iar începând cu 2024, îndeplinesc și funcția de viceprimar al comunei Bunești.

Provenind din mediul organizațiilor neguvernamentale, unde am acumulat peste 12 ani de experiență în proiecte aflate la intersecția dintre conservarea patrimoniului și dezvoltarea comunitară, am optat pentru administrație tocmai pentru a oferi o sprijinire mai puternică din partea statului către comunitate și societatea civilă.

Din păcate, administrația publică este adesea copleșită de birocrație excesivă și de o legislație scrisă imprecis, interpretată eronat sau aplicată incorect.

Indiferent de bunăvoința angajaților, o primărie nu dispune de aceeași flexibilitate, posibilități financiare sau acces la fonduri ca societatea civilă, deși are avantaje specifice legate de reglementare, control și finanțarea infrastructurii. Totuși, prin colaborarea cu instituții superioare sau chiar cu parlamentari, legile pot fi rafinate pentru a reflecta nevoile reale ale oamenilor de la nivel local. Consider că aceasta este o componentă esențială a muncii unei primării mici, deși este efectuată rar, dar are un impact major pe termen lung. Primăriile nu pot implementa legi redactate în birouri, fără contact direct cu realitățile locale, legi care pot ajunge să prejudicie cetățenii în loc să-i ajute.

Prin urmare, sunt convins că un sit de patrimoniu se poate administra sănătos doar într-un parteneriat strâns între administrația publică, comunitatea locală și societatea civilă.

Realitatea este că aproape tot ce observăm astăzi în Viscri a fost realizat de comunitatea locală, organizată în ONG-uri – inițial de Mihai Eminescu Trust, condus de Caroline Fernolend, iar ulterior de un ecosistem tot mai diversificat de organizații locale. Acestea au asigurat înscrierea sitului pe lista patrimoniului mondial UNESCO, restaurarea clădirilor istorice, susținerea economiei locale, dezvoltarea infrastructurii (inclusiv stația de epurare și rețeaua de canalizare), formarea meșterilor și educația, construirea comunității, comunicarea și promovarea.

Cred că este normal să fie așa, cu condiția ca administrația publică să fie capabilă și dispusă să susțină toate aceste inițiative. Astfel, patrimoniul reprezintă o valoare, dar este crucial ca cei care îl dețin, îl locuiesc și îl administrează să o perceapă ca atare.

În cazul Viscri, o parte din comunitate a reușit să înțeleagă bogăția de care dispune, să o exploateze antreprenarial pentru a dezvolta o economie locală sănătoasă bazată pe patrimoniu, dar și să se organizeze în asociații și fundații care atrag finanțări pentru programe implicând o parte cât mai largă a comunității, asigurând astfel ca toți să beneficieze și să înțeleagă valoarea locului. La Viscri, cred că am făcut deja pași importanți spre a privi patrimoniul ca pe un peisaj cultural. Satul este declarat sit UNESCO în întregime, nu doar pentru anumite elemente, cum ar fi biserica fortificată. În jurul sitului există o zonă de protecție care se extinde și în peisaj, iar restul teritoriului este inclus într-un sit Natura 2000.

În plus, ONG-urile active în sat nu s-au concentrat exclusiv pe patrimoniul construit, ci și pe cel natural.

Au fost realizate studii și proiecte de conservare a ecosistemelor din jurul satului, iar inițiativele pentru susținerea fermierilor care practică agricultura sustenabilă au fost finanțate. Din fericire, nici relieful, nici clima nu favorizează practicile agricole intensive.

Reglementări și instrumente de protecție Cum poate un Plan Urbanistic General (PUG) să devină un instrument de protecție activă?

Ce trebuie să reglementeze un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Viscri?

Acest subiect este dureros pentru noi, deoarece Viscri și întreaga comună se conduc în continuare după un PUG vechi de 30 de ani, care nu mai poate fi prelungit.

În mod real, planurile urbanistice sunt singurele instrumente de protecție activă a patrimoniului. Când acestea sunt învechite sau prea flexibile, apar riscuri majore pentru un sit de patrimoniu. Consider că un sit de patrimoniu necesită o strategie clară; pentru siturile UNESCO, administratorul are chiar obligația de a elabora un plan de management.

Această strategie trebuie să țină cont, în primul rând, de capacitatea infrastructurii locale de a suporta dezvoltarea.

Cum echilibrăm locuirea cu comerțul?

Un PUZ ar trebui să reglementeze tipurile de investiții care pot fi realizate într-un sit fără a avea un impact negativ asupra acestuia sau asupra comunității. Concret, cred că un PUZ pentru Viscri ar trebui să reglementeze cel puțin patru aspecte.

Primul aspect este raportul dintre locuirea permanentă și funcțiunile comerciale.

Fără un plafon al numărului de locuri de cazare sau al ponderii clădirilor cu destinație comercială, echilibrul se pierde, deoarece presiunea economică tinde spre maximizarea profitului.

Într-o situație similară, celebrul sat Zermatt, din Elveția, a adoptat o măsură extremă prin care a interzis achiziția de locuințe pentru persoanele care nu locuiesc acolo minim 6 luni pe an.

Nu cred că este nevoie să mergem atât de departe, dar este clar că se poate reglementa. Al doilea aspect este corelarea oricărei autorizări de construcție cu capacitatea reală a infrastructurii.

Nu consider sănătos să emită autorizații pentru orice tip de investiție dacă nu există certitudinea că resursele de apă, infrastructura de tratare a apelor uzate, rețeaua rutieră sau cea electrică sunt suficiente pentru noile nevoi create de investiție.

O investiție se autorizează doar dacă infrastructura publică o poate susține.

Al treilea aspect privește intervențiile asupra fondului construit: materialele, tehnicile, tâmplăriile, finisajele, culorile și învelitorile. Al patrulea aspect este peisajul din jurul satului.

Dealurile, pădurile, pășunile și drumurile de căruță nu sunt simple decoruri, ci fac parte din esența sitului și pot fi pierdute mult mai ușor decât o casă, prin plantarea unor plantații, construirea halilor sau amenajarea parcurilor fotovoltaice.

Presiunea instituțională și economică Nu este vorba de lipsa totală a regulilor, ci de faptul că regulile existente pot fi depășite, insuficiente sau prea generale pentru complexitatea unui sit UNESCO.

Cum se apără satul de dezvoltări izolate, speculative sau nepotrivite? Trebuie spus că o investiție în Viscri este sigură, dar nu neapărat profitabilă. Într-un sit UNESCO precum Viscri, spațiul construit este limitat strict la ceea ce există în prezent.

Acest lucru înseamnă că un investitor consideră că investiția este sigură, deoarece prețurile nu vor scădea.

Efectul este o creștere semnificativă a prețurilor la case, ceea ce devine o tentație pentru localnici să-și vândă locuințele și să se mute în alte sate.

Acest fenomen poate duce la depopularea satului și la „muzeificare”, dacă toate casele se vor transforma în case de vacanță sau vor fi folosite exclusiv pentru servicii turistice.

Facem eforturi pentru a evita acest scenariu.

Chiar și prețurile la materiale și manoperă au crescut, iar pentru a-și recupera într-un termen avantajos o investiție făcută în Viscri, ar trebui să ai un model de business din zona turismului de masă – exact ce nu ne dorim și ce ar face rău satului. Turismul de masă ar distruge destinația într-un ritm accelerat și ar afecta inclusiv investițiile celor care îl practică, creând un cerc vicios.

Astfel, un investitor de bună credință și cu viziune nu are niciun interes economic pe termen mediu și lung să practice turismul de masă în Viscri.

Aici se face diferența dintre un antreprenor pentru care Viscri este atât acasă, cât și sursă de venit, și un investitor pentru care satul este doar o rată a profitului.

Mai este un aspect pe care cred că se discută prea puțin: protecția unui sit UNESCO nu se poate baza doar pe reguli, ci necesită o implicare constantă.