Jazz à Juan 2026: Ritmuri legendare pe Riviera Franceză

Jazz à Juan: 65 de ani de muzică, soare și magie pe Riviera Franceză!

În fiecare vară, Riviera Franceză se transformă într-un magnet pentru cei bogați și faimoși, atrași de soare și de apele sale turcoaz.

În timp ce destinații fermecătoare precum Cannes, Nisa și Monaco fură adesea lumina reflectoarelor, cochetul oraș Juan-les-Pins oferă o experiență și mai specială: legendarul festival Jazz à Juan.

Începând din 1960, Jazz à Juan a devenit unul dintre cele mai vechi și respectate festivaluri de jazz din Europa, iar anul acesta își sărbătorește a 65-a aniversare. Scena în aer liber, amplasată printre pinii din parcul Pinède Gould, a găzduit multe dintre cele mai mari nume din istoria jazzului. De-a lungul celor șase decenii, Jazz à Juan a generat un catalog extraordinar de înregistrări live. Multe dintre ele sunt considerate esențiale pentru orice iubitor de jazz, iar câteva au devenit chiar albume live de referință.

Printre acestea se numără Mingus la Antibes (1960), Ella la Juan-Les-Pins (1964), Live at Antibes de John Coltrane (1965) și Miles Davis in Europe (1969).

Este, așadar, cu atât mai potrivit ca, în anul centenarului Miles Davis, Marcus Miller să fie unul dintre capetele de afiș, conducând o reuniune specială a membrilor formației originale din anii '80, sub genericul „We Want Miles!”. Festivalul în aer liber se desfășoară pe parcursul a 10 zile, iar pinii oferă umbră naturală în serile calde de vară. Ca majoritatea festivalurilor moderne, Jazz à Juan este deschis și altor tradiții muzicale, dincolo de jazzul convențional, oferind un amestec eclectic de genuri.

Una dintre caracteristicile definitorii ale Jazz à Juan este deschiderea sa către diverse tradiții muzicale. Festivalul îi primește cu brațele deschise pe artiștii care îmbină jazzul cu muzica populară, world music, blues, soul și sunete contemporane, transformând fiecare ediție într-o experiență diversă.

Organizatorii sunt mereu dornici să invite muzicieni care nu au mai cântat niciodată aici. Nu e doar jazz, e o celebrare a muzicii fără frontiere.

Jazz à Juan: De la Balcani la Blufunk, o sărbătoare muzicală de 65 de ani!

Am ratat nume mari precum Tom Jones, Morcheeba și Seal, dar prima mea seară a început în forță cu Fatoumata Diawara, a cărei muzică îmbină perfect tradițiile maliene cu jazz, Afro-pop, blues și chiar influențe John Lennon.

Pe scenă, ea este o prezență captivantă, cu un Gibson SG multicolor atârnat pe umăr. Vocea ei puternică poartă povești despre identitate, rezistență și speranță, în timp ce chitara sa reflectă perspectiva unică asupra patrimoniului vest-african.

A urmat Goran Bregović, celebrul compozitor și interpret balcanic.

El combină muzica populară tradițională balcanică cu rock, aranjamente orchestrale și o secțiune de alămuri vibrantă. Trupa sa de 19 membri include două cântărețe tradiționale bulgare, plus o mulțime de instrumente de suflat, iar el însuși este în prim-plan la chitară. Muzica sa transcende barierele lingvistice, invitând publicul la dans și prezentând bogata moștenire culturală a Europei de Sud-Est.

A doua seară a fost dedicată funk-ului, cu Keziah Jones, cântăreț, compozitor și chitarist nigerian, faimos pentru sunetul său contagios Blufunk, o fuziune de funk, blues, rock și Afrobeat.

După mai bine de un deceniu de la ultima înregistrare, Jones a revenit pentru a-și promova noul album, Alive and Kicking, combinând material nou cu versiuni live inspirate ale celor mai mari hituri ale sale.

Samara Joy și Miles!

A fost acompaniat de The Fearless Flyers, o trupă formată din basistul Joe Dart și chitaristul Cory Wong, alături de Mark Lettieri de la Snarky Puppy la chitara bariton și bateristul Nate Smith. A fost un funk rapid și formidabil, cu cele două chitare și basul acoperind trei game sonore distincte, acompaniate de tobe. Deși excelența lor tehnică este incontestabilă, recunosc că m-a lăsat puțin rece.

A treia seară a fost, probabil, punctul culminant al festivalului. A început cu extraordinara Samara Joy, a cărei voce bogată și expresivă a propulsat-o printre cele mai strălucitoare stele ale jazzului vocal. A fost acompaniată de septetul ei talentat, un fel de mini-big band, iar echilibrul dintre vocea ei și solo-urile instrumentale a fost impecabil. Un moment memorabil a fost o versiune dramatică a piesei Lush Life a lui Billy Strayhorn, plină de pauze semnificative și opriri bâlbâite.

A urmat mult-așteptatul cap de afiș, Marcus Miller, care a reunit membri cheie ai formației de revenire: Mike Stern la chitară, Bill Evans la saxofon și Mino Cinelu la percuție.

Am văzut această formulă de câteva ori la Londra în anii '80, când puritanii se uitau cu sprâncenele ridicate la ceea ce făcea Miles. Alături de ei au fost Russell Gunn la trompetă, Brett Williams la clape și Anwar Marshall la tobe.

Împreună, au reinterpretat muzica de pe albumul live We Want Miles!, alături de clasice din începuturile carierei lui Miles Davis.

Au început cu Aida, trecând apoi la It's About That Time.

A fost o performanță plină de energie, cu liniile musculare ale lui Stern juxtapuse cu versurile lui Evans, iar Russell Gunn a demonstrat că este perfect pentru acest rol.