21 Octombrie în Istorie: victoria de la Trafalgar, Alfred Nobel și tragedia celor 116 copii
Controversia teologică dintre Eusebius, care a cerut o pocăință pe termen lung
Pe 21 octombrie 1805, amiralul Nelson a pierdut viața la Trafalgar, dar victoria sa a schimbat pentru totdeauna echilibrul de putere pe mările lumii.
Turism și Destinații
Reduceri de 10% la croazierele Royal Caribbean pentru posesorii de carduri Mastercard
Qatar Airways aduce zboruri directe în vestul Sydney
Turismul în Asia: Cum schimbă clima și prețurile harta vacanțelor tale
Halloween-ul transformă metropolele asiatice în destinații de topÎn aceeași zi, cu aproape două secole de diferență, 116 de copii au fost îngropați în viață sub un munte de resturi miniere, într-una dintre cele mai grave tragedie din Marea Britanie.
Între aceste două momente se află o istorie de mari ambiții, descoperiri și destinuri extraordinare: primele școli românești de la Blaj au deschis calea pentru emanciparea culturală a Transilvaniei, Alfred Nobel s-a născut fără să știe că numele său va deveni sinonim cu excelența, iar omenirea a făcut pași decisivi spre era nucleară.
De la cruciadele și bătăliile care au decis soarta imperiilor până la performanțele românești care au cucerit lumea, 21 octombrie aduce împreună povești de putere și sacrificiu, geni și tragedie, consecințele cărora se simt și astăzi. 310 d.
Cetatea fortificată din Antiohia
Pe 21 octombrie 310 - o dată păstrată de tradiție, dar nu stabilită cu certitudine de surse istorice - Papa Eusebius, lider al Bisericii din Roma pentru doar câteva luni, a murit în exil în Sicilia după ce a fost îndepărtat din fortăreață de către împăratul Maxentius. Pontificatul său a fost marcat de dezbateri cu privire la suprimarea în comunitatea creștină a celor care au renunțat la credința lor în timpul persecuțiilor (lapsi).
Controversia teologică dintre Eusebius, care a cerut o pocăință pe termen lung, și factia rivală condusă de Heraclius, totuși, s-a degenerat în lupte de stradă atât de violente în Roma încât împăratul Maxentius a deportat simultan ambii rivali în Sicilia ca perturbatori ai ordinii publice; câteva decenii mai târziu, Papa Damas I a făcut ca mormântul lui Eusebius, în Catacomba lui Calixt, să fie escavat în marmură, un epitaf în versete care menționează în mod explicit violența, vărsarea de sânge și schismul care au distrus comunitatea creștină. 1096 La 21 octombrie 1096, la Civetot, lângă Nice, armata turcilor seljuci a învins forțele slab organizate a așa-numitei Cruciade. Înfrângerea a distrus prima expediție populară majoră la Ierusalim și a arătat cât de periculoasă era o cruciadă fără un lider militar eficient.
Dar cel care a stârnit imaginația a zeci de mii de țărani și pelerini, predicatorul charismatic Petru Eremita, a scăpat viu de masacru din un motiv prozaic: cu puțin timp înainte de ambuscadă seljucă, s-a întors la Constantinopol pentru a cere provizii de la împăratul Alexios I Comnenus, lăsând tabăra sa fără autoritate în fața dezastrului. Pe 21 octombrie 1097, cruciștii au început asediul Antiohia, una dintre cele mai importante orașe fortificate din Orientul Mijlociu. Asediul a durat mai mult de șapte luni, iar preluarea orașului a deschis drumul cruciștilor spre Ierusalim.
Cetatea fortificată din Antiohia, ridicată de la vremea împăratului Justinian peste munți și ravine și apărată de sute de turnuri, era atât de vastă încât cruciașii nu au putut chiar să înconjurească complet cetatea; când au intrat în cele din urmă în oraș, la 3 iunie 1098, după ce prințul Bohemund de Taranto a mituit un comandant armeni de turn pe nume Firouz, o armată musulmană uriașă condusă de Kerbogha, atabeg al Mosulului, a ajuns la porți la doar câteva zile după ce zidurile au căzut, transformând învingătorii peste noapte în asediuri de foame. Moartea sa a adâncit criza dinastică franceză, iar coroana a fost revendicată atât de fiul său ilegitim, viitorul Carol al VII-lea, cât și de copilul rege Henric al VI-lea al Angliei, care nu a împlinit încă un an.